Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al doilea Katin - Polonia, o ţară în şoc şi lacrimi

Publicat in Jurnalul, luni 12 aprilie 2010 ·

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi soţia sa au murit sâmbătă într-un accident de avion în apropierea oraşului Smolensk din vestul Rusiei. Aceeaşi soartă au avut-o alţi 94 de oameni, din care 87 au fost înalţi demnitari polonezi şi opt membri ai echipajului aeronavei prezidenţiale.

Lech Kaczynski, soţia sa, demnitari de la Varşovia şi alţi invitaţi se îndreptau spre Katin, o localitate în apropiere de Smolensk, pentru a se reculege la mormintele celor 22.000 de polonezi ucişi de Poliţia lui Stalin în al doilea război mondial.

Pilotul avionului oficial a fost avertizat, de turnul de control de la sol, să ridice aparatul pentru a evita agăţarea vârfurilor copacilor din zona Smolenskului şi să-l îndrepte spre un alt aeroport, eventual la Moscova sau la Minsk (capitala Belarusului).

Se afla la doar 1 kilometru distanţă de aeroportul din Smo­lensk şi a forţat aterizarea. Era la a patra încercare, potrivit martorilor oculari. Era ceaţă, iar vizibilitatea, extrem de redusă - sub 500 de metri, potrivit unor surse.

O greşeală umană inexplicabilă pentru un echipaj experimentat a provocat o tragedie. Aparatul a acroşat mai mulţi copaci, a căzut şi s-a descompus. Zona de la periferia oraşului Peciorsk din regiunea Smolensk a fost împânzită cu fragmente uriaşe din aparatul Tupolev 154, conceput special pentru a decola şi ateriza în condiţii extreme.

Ce s-a întâmplat de fapt? Nimeni nu are un răspuns clar acum. Însă între ipotezele enunţate ieri în presa europeană, unele nu excludeau ca preşedintele să fi fost de vină, dată fiind încăpăţânarea lui de a da ordine şi de a nu as­cul­ta de sfaturile celorlalţi.

În accident şi-au îpierdut viaţa principalii lideri ai Armatei, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, preşedintele Comi­tetului olimpic polonez, vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 4 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°