Mesajul a fost trimis. Multumesc!

150 de cadre din invatamintul suceavean vor ingrosa rindurile somerilor

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 8 noiembrie 2001 ·

Directorii de scoli care au angajat ilegal profesori vor plati din buzunarul propriu salariile acestora 150 de cadre din invatamintul preuniversitar vor fi disponibilizate de la 1 ianuarie 2002. Potrivit sefului Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, Mihai Vitcu, din invatamintul sucevean vor pleca, persoanele care au fost angajate prin fortarea legii si persoanele care nu isi fac datoria. „La inceputul anului scolar, ne-a declarat Mihai Vitcu, s-au constituit grupe de elevi ce aveau aparent o baza legala. Daca, de exemplu, intr-o clasa din ciclu primar erau 26 de elevi - limita legala fiind de 25, s-a procedat la divizarea acelei clase in doua grupe. Aceste grupe functioneaza acum la limita normalului, existind riscul ca, daca se transfera vreun elev, ele sa intre in ilegalitate, functionind cu un numar prea mic de copii. Daca se constata ca s-a fortat formarea acestor grupe doar pentru a angaja cadre noi, acesti dascali vor fi disponibilizati, iar directorii vor fi sanctionati si risca sa plateasca salariile dascalilor pe care i-au angajat fortind legea". Potrivit inspectorului general, nu vor fi dati afara suplinitorii necalificati care au fost angajati legal. Inspectoratul Scolar Judetean Suceava a trimis deja adrese la toate unitatile scolare din judet prin care directorii sint rugati sa aiba in vedere posibilitatea disponibilizarii de cadre. Listele cu persoanele propuse pentru disponibilizare vor fi trimise la ISJ, care va hotari, in Consiliul de Administratie, care vor fi cei 150 de oameni ce vor ramine someri, la inceputul anului viitor. Seful inspectoratului scolar si-a exprimat increderea ca listele cu persoanele propuse pentru disponibilizari vor fi facute, la nivelul scolilor, in prezenta membrilor de sindicat, care vor trebui sa inteleaga starea lucrurilor, si cu care sper ca vom purta un dialog „constructiv". Mihai Vitcu a adaugat ca „aceste masuri v

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 27 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 20 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 39 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°