Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPS Suceava a făcut primul pas greșit din acest sezon

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

După două etape în care a obținut tot atâtea victorii, în cel de-al treilea act din Divizia Națională de Juniori, echipa de volei a Liceului cu Program Sportiv Suceava a bifat primul eșec din actualul sezon, pe terenul celor de la VCM LPS Piatra Neamț, echipă ce a înregistrat primul succes în această etapă. Gazdele s-au impus în primul set cu 25 – 16, într-un act în care sucevenii au condus de mai multe ori, dar nu s-au distanțat decisiv. Setul doi a aparținut elevilor lui Vasile Moșuc, scor 25 – 18, cu care au egalat situația la seturi. Din păcate jocul sucevenilor a suferit la finalizare și acest lucru s-a văzu în următoarele două seturi pierdute la 17 și 15, gazdele impunându-se astfel în final cu 3 – 1 la seturi.

„Pot spune că a fost un joc destul de disputat, chiar dacă scorul nu prea arată acest lucru. Am recuperat foarte multe mingi, dar din păcate am avut o eficiență scăzută pe atac și acest lucru ne-a costat. Din păcate, lucrurile s-au complicat în grupă, după ce și Botoșaniul a câștigat în această etapă, dar sperăm să ne continuăm drumul spre faza următoare a competiției”, a declarat antrenorul Vasile Moșuc.

Cealaltă reprezentantă a județului în divizia de juniori, CSȘ Nicu Gane din Fălticeni trebuia să joace în această etapă la Bacău, dar meciul a fost amânat pentru mâine. La finalul săptămânii, sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava va găzdui în a patra etapă, derbiul județean dintre gazde și CSȘ Nicu Gane Fălticeni, aceștia din urmă pornind cu prima șanșă deoarece au cel mai bun lot din grupă și jucători mai experimentați ce joacă la loturile naționale sau la seniorii de la CSM Suceava.

După două etape în care a obținut tot atâtea victorii, în cel de-al treilea act din Divizia Națională de Juniori, echipa de volei a Liceului cu Program Sportiv Suceava a bifat primul eșec din actualul sezon, pe terenul celor de la VCM LPS P

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 56 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°