Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uraganul Isaac a inversat cursul fluviului Mississippi pe o porţiune de peste 200 de kilometri

Publicat in Romania Libera, joi 30 august 2012 ·

Apele fluviului Mississippi au fost împinse împotriva cursului lor natural timp de aproape 24 de ore de către uraganul Isaac, pe o distanţă de peste 200 de kilometri, a anunţat joi Institutul american de geofizică USGS, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat, Agenţia guvernamentală explică faptul că cel mai lung fluviu din America de Nord a curs marţi în amonte, cu o viteză de 5.150 de metri cubi pe secundă, la nivelul Belle Chasse (Louisiana, sud), o localitate de la gura de vărsare a fluviului.

Avansarea uraganului Isaac către interiorul uscatului a antrenat o creştere a nivelului apelor pe o porţiune de peste 200 de kilometri, atingând localitatea Baton Rouge, unde nivelul fluviului a urcat la aproape 2,5 metri deasupra nivelului normal. La New Orleans, cea mai apropiată localitate de Golful Mexic, nivelul apelor a atins trei metri.

Cu o lungime de 3.734 de kilometri, Mississippi are un debit mediu de 3.540 de metri cubi pe secundă.

"Chiar dacă acest lucru se întâmplă rar, uraganele pot inversa cursul fluviilor", precizează USGS, care supraveghyează în permanenţă fluviul Mississippi.

"Din cauza unor rafale de vânt extrem de puternice şi unor valuri enorme cauzate de aceste rafale de vânt, cursurile de apă cu debit mediu sau slab sunt împinse să se deplaseze în sens invers, până când debitul normal sau profilul terenului opreşte afluxul", subliniază USGS.

Uraganul Katrina, în august 2005, a produs acelaşi fenomen, provocând o creştere a nivelului fluviului Mississippi de aproape patru metri.

Meteorologii apreciază că Isaac, retrogradat miercuri la statutul de furtună tropicală, va continua să avanseze către nord, rămânând la vest de Mississippi, aducând ploi binevenite în regiuni agricole afectate de secetă.

În urma inundaţiilor importante înregistrate anul trecut, Mississippi a fost puternic afectat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 4 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°