Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Klaus Iohannis: Germania nu se va mai împotrivi în 2014 intrării României în Schengen

Publicat in Antena 3, luni 4 martie 2013 ·

Germania nu se va mai opune intrării României în Schengen în 2014, când în această ţară nu va mai fi campanie electorală, a declarat, luni, Klaus Iohannis, actualul lider al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi prim-vicepreşedinte al PNL.

"Nu am un mandat din partea USL, nici nu aş fi avut cum să îl am, pentru că nu am discutat această chestiune, dar în afară de aceasta, întotdeauna îmi face mare plăcere să fac lobby pentru România. Da (voi face lobby în Germania pentru aderarea României la Schengen - n.r.) şi da (cred că Germania nu se va mai împotrivi în 2014, intrării României în Schengen - n.r.)", a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Acesta a apreciat drept "înţelept", faptul că premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că România nu va solicita în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care se va reuni în 7-8 martie, ca subiectul aderării la spaţiul Schengen să fie supus la vot, după ce Germania şi-a anunţat intenţia de a bloca accesul ţării noastre în această zonă.

"Este un lucru înţelept că nu se doreşte forţarea unei poziţii în Consiliul JAI, fiindcă că nu ar rezolva nimic. (...) Mă bucur că primul-ministru a luat această decizie. Da, sunt optimist, că după ce toată lumea se va linişti, după campaniile electorale şi după alegeri, lucrurile vor discutate şi tranşate cu mai mult calm", a spus Iohannis.

Citeşte şi Băsescu: Intrarea în Schengen este o obligaţie. Septembrie sau decembrie ar putea fi un alt termen, iar neaderarea nu e vina mea

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare va afecta "credibilitatea procesului", iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.

"Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 6 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

De ce nu se vor consuma cartofi prăjiţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Mediafax acum 8 ore
Jocurile Olimpice de la Paris vor găzdui cel mai mare restaurant din lume: cantina satului olimpic. Rezervat doar sportivilor, acest spaţiu va fi o ocazie de a reînnoi gastronomia tradiţională franceză în ochii lumii, inclusiv prin interzicerea serv

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°