Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii din judeţul Arad se pot înscrie la Şcoala de Vară până în 15 iunie

Publicat in Adevarul, duminică 6 iunie 2010 ·

Şcoala de Vară este un proiect complex ce cuprinde cercuri destinate copiilor şi se va desfăşura în perioada iulie - august 2010 în localităţile Arad, Chişineu-Criş, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sebiş, Sântana.

Şcoala de Vară cuprinde mai multe module, printre care, pentru prima dată, unul pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, în cadrul căruia participanţii vor putea confecţiona obiecte eco-artizanale. Produsele realizate în acest modul vor fi valorificate în cadrul unor expoziţii cu vânzare, cum ar fi Târgul Eco-Mediu care va avea loc în 24-26 noiembrie, fondurile obţinute urmând să fie utilizate în scopuri caritabile.

Un alt modul al Şcolii de Vară este dedicat celor ce iubesc muzica de fanfară. Acesta se va desfăşura în perioada 19 - 23 iunie, în comuna Chisindia, tematica din acest an cuprinzând muzică din ţările scandinave.

”Acest modul urmăreşte să ofere tinerilor talentaţi din judeţul Arad şansa de a-şi exersa tehnicile instrumentale de execuţie pe teme noi, de a se cunoaşte mai bine, de a veni în contact cu alte culturi şi civilizaţii”, a explicat Ana Maria Dumitrean,director al Centrului Cultural Judeţean,organizator al Şcolii de Vară.

Elevii se mai pot înscrie şi la modulul de creaţie populară, care se va desfăşura sub forma unui atelier al tradiţiilor populare. Modulul va fi organizat în localitatea Vladimirescu, în perioada 15 iunie - 15 iulie.

În cadrul Şcoli de Vară vor mai avea loc cursuri de actorie, pictură, dans modern şi dansuri populare.

Toate aceste cursuri vor fi susţinute de către lectori profesionişti cu o reputaţie apreciată în domeniile amintite. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani. Termenul limită pentru înscrieri este 15 iunie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°