Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura chinezească a sportului moldovenesc

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 noiembrie 2013 ·

În august 2011, am postat pe blog impresiile personale după participarea lotului național la Universiada Mondială din Shenzhen, China. A fost o experiență inedită și mulțumesc tuturor pentru aprecierea notițelor mele și răbdare, pentru că am promis că voi reveni, dar tăcerea mea a durat mai mult de doi ani. Răsfoind memoria, am hotărît să sparg tăcerea și să vă povestesc mai multe lucruri interesante despre nevoile sportului moldovenesc.

1. Stadioane performante. Să fie clar pentru toată lumea: nu le-a avut Republica Moldova și nu le va avea, cel puțin 50 de ani de acum înainte. Pentru că 30-50 milioane de euro (costul construcției unui edificiu modern) nu le va aloca nicio guvernare. Pentru comparație, alegerile parlamentare din 2014 ne vor costa ceva mai mult de 50 mln lei, respective 10% din suma necesară pentru construcția unui stadion. Alegerile sunt organizate o dată la patru ani și costurile pentru o construcție ar fi echivalentul desfășurării scrutinelor electorale timp de… 40 de ani. Iar dacă ne vom dori 3 stadioane, cel puțin – la Chișinău, Bălți și Cahul – ar trebui să alegem între ele și 120 de ani de ping-pong politic pe la urnele electorale. Cam asta e aritmetica celor care gestionează sportul în Moldova. Și a celor se supără, cînd sportivii noștri, peste noapte, „dezertează” și participă la competiții internaționale sub drapelul altor state. De ce vă supărați pe ei? Viața activă a unui sportiv durează foarte puțin în timp și în 10-20 de ani îi vom vedea în scaune rulante pentru invalizi, în piața centrală vânzând mărar și pătrunjel sau, în cel mai bun caz, în săli sportive insalubre, în calitate de antrenori cu salarii mizere.

2. Riscuri profesionale. Din primele zile, la Shenzhen, simțeam și eu euforia care domnea în sânul delegației. Înainte de a decola delegația sportivă în China, directorul Comitetului Național Olimpic S.R.L. raportase co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 28 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

„A încercat canibalic să mă muşte”. Florin Roman a fost la INML. Dan Vîlceanu, sancționat după ce l-a agresat pe deputatul PNL

HotNews acum 35 minute
Deputatul PNL Florin Roman a fost marți la Institutul Național pentru Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal, după ce a fost agresat de Dan Vîlceanu în Parlament. Florin Roman a făcut declarații după altercația cu Dan Vîlcean

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 43 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 3 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum o ora
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°