Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mel Gibson părăseşte SUA

Publicat in Romania Libera, duminică 18 iulie 2010 ·

Mel Gibson îşi vinde proprietăţile din Statele Unite şi vrea să se întoarcă în Australia. Intrat în dizgraţia unei mari părţi a publicului din cauza acuzaţiilor că ar fi bătut-o pe fosta sa iubită, rusoaica Oksana Grigorieva, cu care are o fetiţă de opt luni, starul pare să dea curs insistenţelor fostei soţii, Robyn, şi să părăsească Statele Unite.

Potrivit publicaţiei britanice Daily Mail, Gibson şi-a vândut reşedinţa în stil Tudor de lângă New York, cunoscută sub numele Old Mill Farm, pentru suma de 16 milioane de lire sterline, cu cel puţin 10 milioane de lire sterline sub preţul pieţei. De asemenea, Gibson şi-a scos la vânzare şi casa din Malibu, Lavender Hill Farm, şi cere 10 milioane de lire sterline.

Actorul le-a spus celor câtorva prieteni pe care îi mai are că se mută înapoi în Australia împreună cu Robyn, care îi sprijină în această perioadă grea. O sursă apropiată familiei a declarat publicaţiei britanice că acuzaţiile Oksanei i-au împăcat pe Mel şi Robyn şi că idea mutării îi aparţine acesteia. "Robyn este şocată şi furioasă pe această femeie şi minciunile ei, la fel ca şi cei şapte copii ai lor. Robyn nu i-a văzut niciodată vreo latură violentă, în cei 28 de ani de mariaj. Ea l-a convins pe Mel că trebuie să plece departe de Hollywood şi să-şi găsească liniştea la ferma din Australia, iar ea şi copiii îi vor fi alături. Robyn spune că Mel este un tată iubitor şi minunat."

Iată însă că şi actorul britanic Timothy Dalton a ieşit la rampă pentru a-şi declara public sprijinul pentru fosta sa iubită, aceeaşi Oksana Grigorieva, cei doi având împreună un băiat în vîrstă de 12 ani. Starul, 66 de ani, a vizitat-o pe rusoaică la casa acesteia din Los Angeles, arătând mai fără păr decât când îl interpreta pe James Bond, prin anii 80. Dalton şi Grigorieva, 40 de ani, şi-au început relaţia prin 1995; s-au cunoscut în perioada cînd ea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°