Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Buzău, în ianuarie costurile la căldura cresc cu 15%; la Ploieşti, sunt comparabile cu cele din decembrie

Publicat in Gandul, luni 13 februarie 2012 ·

Buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor avea de achitat în ianuarie facturi cu 15 procente mai mari faţă de decembrie, în timp ce la Ploieşti valoarea facturilor pentru ianuarie va fi comparabilă cu cea din decembrie, urmând să fie înregistrate creşteri în luna următoare, informează Mediafax.

Directorul Regiei Autonome Municipale (RAM), Constantin Tacea, a declarat că pentru această lună facturile la încălzire vor fi mai mari cu 15 la sută faţă de decembrie.

În decembrie, căldura pentru o garsonieră a costat, în medie, 128 de lei, pentru un apartament cu două camere factura a fost în jur de 209 lei, pentru trei camere - 257 de lei, iar o familie care locuieşte într-un apartament cu patru camere a plătit în jur de 330 de lei.

În decembrie 2011 temperatura medie exterioară a fost de 3,93 de grade Celsius, în timp ce în decembreie 2010 la Buzău media temperaturilor a fost de 0,36 grade Celsius. În aceste condiţii, comparativ cu decembrie 2010, în decembrie 2011 buzoienii au plătit facturi mai mici cu circa 20 la sută.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari susţin că în cazul blocurilor reabilitate termic, unde au fost montate repartitoare, costurile la încălzire au fost mai mici, cele mai mari facturi fiind plătite de cei care locuiesc în blocurile cu multe centrale de apartament şi unde nu s-a investit pentru reabilitarea imobilului.

"Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Buzău îşi exprimă îngrijorarea faţă de facturile mult mai mari care vor fi emise după perioada de încălzire din luna ianuarie 2012, comparativ cu luna decembrie 2011. Aceasta este cauzată de temperaturile extrem de scăzute pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni consecutiv. Gerul de afară îi va frige la buzunare pe buzoienii de la bloc, dar şi pe cei de la case, având în vedere că Buzăul este unul dintre cele mai afectate judeţe din punct

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Marea Britanie: Studenţi propalestinieni au ocupat campusuri universitare din Leeds, Newcastle şi Bristol

G4Media acum o ora
Studenţii propalestinieni au protestat la universităţi din Marea Britanie în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Studenţi din Leeds, Newcastle şi Bristol au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 40 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°