Universitatea Craiova a obţinut un punct important în faţa campioanei CFR Cluj, într-un meci în care oltenii au arătat o nouă faţă, iar clujenii aproape că nu s-au văzut în partea a doua a jocului.
Prima repriză a avut nerv, cele două echipe luptîndu-se la centrul terenului şi aşteptînd, fiecare, greşeala adversarei. Bulgarul Emil Gargorov a avut cîteva acţiuni personale demne de luat în seamă.
Mijlocaşul a trimis prima oară mingea spre poarta lui Nuno Claro, profitînd de o neatenţie a lui Edimar după o centrare a lui Mihai Costea, dar balonul a trecut pe lîngă buturile clujenilor (2). CFR a replicat prin Deac, al cărui şut de la colţul terenului a fost boxat de Lung în aut (9). Gargorov l-a văzut excelent pe Costea, care a ţîşnit la limita ofsaidului, dar a preluat slab şi i-a permis lui Nuno Claro să reţină. Craiovenii erau gata să profite de o bîlbîială din defensiva clujeană, dar Culio, în primă fază şi Cadu, mai apoi, au respins acţiunile lui M. Costea şi Bărboianu (33).
Repriza a doua nu a adus mari schimbări, iar tehnicianul clujenilor, Andrea Mandorlini, a decis că e cazul să facă mutări. L-a scos pe Ciprian Deac, care era incert înaintea partidei din cauza unei accidentări şi l-a introdus pe Hora (55), iar mai apoi l-a trimis pe Dani în locul lui Bjelanovici, preferînd să-i păstreze pe teren pe Kone şi Kivuvu, care au avut o evoluţie ştearsă. Jocul CFR-ului n-a mai avut substanţă după ieşirea lui Deac, care atîta timp cît a fost pe teren a încercat să creeze spaţii pentru colegii săi.
Oltenii au cerut penalty în minutul 57, la un duel Costea-Panin, dar arbitrul Alexandru Tudor n-a fost de acord. CFR-ul nu a contat în ofensivă în partea a doua. Craiovenii au mutat prima dată prin Stoianof, care i-a luat locul lui Dina (69), iar mai apoi, Ţicleanu l-a trimis pe Firtulescu în locul surprizei plăcute din e