Dar parcă nu-i drept ca noi, românii, să stăm la cozi la carne, în pieţele noastre, altădată ocupate de maşinile de război ale tuturor protectorilor şi profitorilor noştri, şi astăzi unii dintre cei care ne-au furat, de exemplu strămoşii sau părinţii acestor oneşti cetăţeni vest-germani, să se învârtă satisfăcuţi în groapă că ai lor o duc mai bine decât ai noştri. Că ei au în vreme ce noi abia îndrăznim să sperăm că vom avea.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele ce mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
15 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Dar parcă nu-i drept ca noi, românii, să stăm la cozi la carne, în pieţele noastre, altădată ocupate de maşinile de război ale tuturor protectorilor şi profitorilor noştri, şi astăzi unii dintre cei care ne-au furat, de exemplu strămoşii sau părinţii acestor oneşti cetăţeni vest-germani, să se învârtă satisfăcuţi în groapă că ai lor o duc mai bine decât ai noştri. Că ei au în vreme ce noi abia îndrăznim să sperăm că vom avea.
Nu vreau pedepse pentru fiii învinşilor, n-ar fi nici o satisfacţie pentru mine să văd oamenii suferind de foame şi de frig în RFG, dar vreau o mai dreaptă împărţire a roadelor victoriei. Vreau recompensa istorică pe şcare o merită poporul meu, care s-a pus de-atâtea ori în slujba umanităţii, care şi când s-a angajat în războaie pe care momentanii săi aliaţi le duceau nedrept a făcut-o pornind de la temeiul unei legitimităţi istorice. Soldaţii români n-au ajuns la Budapesta în 1919 pentru că voiau să înăbuşe revoluţia ungară. Soldaţii români nu şi-au făcut politica mergând şi punându-şi opinca pe Parlamentul ungar, ei au fost trimişi să răspundă provocării excesului (pe care revoluţionarul adevărat care era Bela Kun) celor ce complotau împotriva integrităţii teritoriale a României.