Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj: Tot mai multi europeni sunt interesati de alegerile pentru Parlamentul UE

Publicat in HotNews, miercuri 27 mai 2009 ·

Cetatenii europeni par a se mobiliza pentru alegerile europene, conform unui sondaj de opinie TNS, realizat la cererea Parlamentului European. Numarul celor care au declarat ca se vor prezenta la urne a crescut fata de rezultatele sondajelor de opinie precedente, insa exista totusi o anumita incertitudine cu privire la participarea efectiva la vot. Interesul pentru acest tur de scrutin pare a fi mai mare, iar problemele care ii preocupa pe cetatenii europeni sunt somajul si economia.

Sondajul, efectuat in perioada 4-15 mai, indica o participare la vot de 49%, fata de 34% potrivit ultimului sondaj Eurobarometru (ianuarie - februarie 2009). 43% din respondenti au declarat ca vor merge la vot in mod sigur, iar 6% au declarat ca este foarte probabil ca vor merge la vot. 12% din cei intervievati sunt siguri ca nu se vor prezenta la urne, cu 7% mai putin fata de ianuarie 2009 (19%).

Acest sondaj nu reprezinta o estimare a ratei de participare definitive la alegerile ce vor avea loc intre 4 si 7 iunie. Rezultatele acestuia sugereaza ca numarul cetatenilor care intentioneaza sa voteze este in crestere, dar nu exista o garantie ca prezenta la vot va fi egala cu cea din 2004.

Un interes mai mare pentru acest scrutin

Potrivit acestui sondaj, 53% din europeni si-au exprimat interesul fata de acest scrutin, iar 46% au declarat contrariul. La inceputul anului, 44% din cetatenii europeni s-au aratat interesati, respectiv 53% neinteresati.

Somajul si cresterea economica

Pentru 57% dintre europeni somajul reprezinta principala preocupare, urmata de problema cresterii economice (45%). Pe lista de prioritati urmeaza insecuritatea (32%), viitorul pensiilor (31%), care in prezent se afla in fata inflatiei, puterea de cumparare si alte provocari globale precum schimbarile climatice si terorismul.

Mai multe info

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 26 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum o ora
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 13 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 54 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 58 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°