Mă îndoiesc că o să ajung vreodată să fac scurtmetraje. Aşa că nu-mi rămâne decât să prezint prin cuvinte - şi fără a respecta regulile altui gen decât cel literar - ceea ce mi-ar plăcea să văd filmat cândva, poate pe 16 mm, peliculă care de altfel, din câte ştiu, nu se mai utilizează. Nu sunt invenţii.
Masa rezervată
Sună telefonul mobil: o muzică disco. Răspunde rapid un chelner care tocmai aranjează mesele aflate pe o terasă, la malul mării.
- Da, şefu'. Am înţeles.
Închide telefonul, îl pune pe vibraţii şi-l face să dispară în buzunarul pantalonilor negri, cu dungă.
La masa cel mai bine plasată, de unde priveliştea se deschide drept spre orizontul cu vapoare, îşi dă mai mult silinţa decât la celelalte. Se subînţelege că e urmarea telefonului primit. Pune câteva cârciumărese într-un vas de ceramică. Lângă vasul cu flori, un carton discret, alb, pe care scrie cu literă aurie REZERVAT.
Se lasă amurgul. Soseşte o familie: părinţii şi un băiat de vreo 12 ani. Încă nu sunt bronzaţi, au venit de curând. Terasa e goală. Se aşază direct la masa rezervată, de patru persoane, oftează, îşi cufundă privirile în orizontul albastru, unde se întrezăresc, cenuşii, câteva vapoare. Imediat vine chelnerul şi, zâmbitor, le spune că-şi pot alege orice alt loc în afară de acesta. Le arată cartonul pe care scrie REZERVAT. Domnul face: A, n-am observat!, doamna oftează cu aerul celor care cred că n-au noroc în viaţă, băiatul sare vioi la masa din imediata apropiere. Li se aduce meniul şi, după ce-l studiază o vreme, comandă.
Apare o pereche dintre cele în care, după ani de convieţuire, partenerii încep să semene. Se vede că preţuiesc micile bucurii pe care încă şi le fac unul altuia şi amândoi amândurora. Se duc cu pas domol la masa cu flori, iau loc, se privesc unul pe altul, apoi ea observă cartonul. Nu-i dă importanţă: Înt
