Capodopera lui Nicolae Labiş, poemul care ne înfăţişează unul dintre cei mai autentici şi mai sensibili poeţi ai literaturii române, conţine în titlu cuvântul "moarte". Tragismul morţii este emblematic şi pentru destinul lui Labiş. "Moartea căprioarei" văzută prin ochii unui copil topeşte în retorta scriiturii jale, ucidere, sânge, milă sfâşietoare şi neputinţă. Moartea poetului Nicolae Labiş la 21 de ani dospeşte disperare şi înfruntă legende.
Tatăl poetului, Eugen Labiş, îi mărturisea lui Geo Bogza: "Era în vara lui 1945; abia mă întorsesem din război, iar copiii din refugiu. Vânam, ca să le potolesc foamea. Atunci îl luasem şi pe băiat cu mine. Seara, pe la nouă fără un sfert, căprioara a venit în bătaia puştii. De fapt, era un căprior, dar el a scris ca despre o căprioară. Rămăsese cu ochii larg deschişi...".
Copilul Nicolae a văzut ceea ce ar fi vrut să creadă că nu există. Tragica experienţă a rănit iremediabil o sensibilitate ieşită din comun, dar s-a răsfrânt peste aproape un deceniu într-o creaţie care a cutremurat lumea poeziei, autori, interpreţi, critici şi cititori deopotrivă. Partida de vânătoare devine sacrilegiu, potolirea foamei plăteşte preţul iniţierii. Un hohot stins în cuvinte sparge timpanele văzduhului: "Sticlea în ochii umezi ceva nelămurit/ Ştiam că va muri şi c-o s-o doară" (...) "Iar datina şi mila sânt deşarte/ Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte". (...) "De pe frigare tata scoate-n unghii/ Inima căprioarei şi rărunchii." Faima lui Nicolae Labiş, şi în vremea vieţii sale, a fost uriaşă. Combustia poeziei sale era receptată şi atunci, în anii '50, ca fiind miraculoasă, gravă, viguroasă.
COPILĂRIA LUI NICOLAE
Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935 în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, care în prezent aparţine judeţului Suceava. Străbunica sa, Zamfira Blendea (bunica mamei sale,
