Zeci de ani, în timpul serbărilor de la 10 Mai, ieşind dinspre Palatul Regal, Carol I şi-a oprit trăsura dinaintea caselor vechi ale Mariţei Creţeanu... Zeci de ani, deşi femeia din balcon îmbătrânise, ca şi el, Regele n-o vedea decât pe femeia încă tânără, frumoasă, puternică, surâzătoare, care-i azvârlise primul buchet de trandafiri roşii în trăsura cu care străbătea Podul Mogoşoaiei, după depunerea jurământului ca principe român. Erau primele flori pe care le-a primit, în noua sa postură de conducător al micului stat din Balcani, în 1866. Şi chiar dacă nimeni nu stătea să caute acolo motivaţiile, gestul Mariţei Creţeanu a prefigurat “bătăile cu flori” de mai târziu, de la Şosea, de ziua Regelui, de ziua regalităţii, de 10 Mai.

“Ani de-a rândul am văzut la 10 Mai ieşind pe aceeaşi poartă a Palatului pe Regele, cu acelaşi alai, cu acelaşi protocol stabilit de ani de zile, cu aceeaşi mulţime care îl aclama, cu o singură deosebire, numai, la barba bătrânului care încărunţea mereu”, notează în 1914 jurnalistul A. de Herz, evocând-o şi pe femeia aceea (care se stinsese din viaţă cu numai câţiva ani înainte): “În momentul când se suia Regele în trăsură, bătrâna se ridica de pe canapeaua din salonul galben şi păşea încet până în balconul din colţ. Bătrână, dar pe faţa căreia vedeai urmele unei frumuseţi care a făcut, zice-se, nenumărate victime. (...) Flutura încet, ca un steag, batista într-adins mai mare în ziua aceea, până când Regele o căuta cu privirea, îi răspundea cu unul din acele gesturi prieteneşti pe care Regele Carol le cântăreşte pentru fiecare în parte”. Elisabeta, Regina, soţia sa, ştia că gestul acela e unul al unei prietenii adânci, câtă vreme chiar şi pe ea, consoarta sa, Regele i-o prezentase discret doamnei care îmbătrânea în balcon.

Bătrâna doamnă de demult a fost, pentru Regele Carol, pentru tânăra monarhie română, pentru Bucureşti şi