Poliţiştii din Rovinari au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Bâlteni, suspectat de comiterea a două furturi din mai multe baruri.
Poliţiştii din Rovinari, urmare a cercetărilor efectuate în două cazuri de furt din societăţi comerciale, au identificat principalul suspect în persoana lui Constantin S.R., de 31 ani, din comuna Bâlteni.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 08/09.06.2010, respectiv în noaptea de 25/26.09.2010, suspectul a pătruns prin efracţie în două localuri aparţinând unor societăţi comerciale din Bâlteni, iar de aici a sustras bani şi bunuri, valoarea prejudiciului creat fiind estimată la suma de 17.000 lei.
Suspectul a fost reţinut pe timp de 24 de ore şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Astăzi, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi recuperării prejudiciului.