Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ICCJ a finalizat dosarul lui Marius Petcu. Fostul lider sindical îşi aşteaptă verdictul definitiv în februarie

Publicat in Gandul, vineri 25 ianuarie 2013 ·

ICCJ a finalizat dosarul fostului lider sindical Marius Petcu şi a amânat pentru 12 februarie pronunţarea unei decizii definitive în recursul formulat de acesta faţă de condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie.

Instanţa supremă a finalizat, joi, dezbaterile în dosarul în care Petcu a fost condamnat pentru fapte de corupţie, după ce a fost deferit Justiţiei de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care l-a acuzat că, în perioada 2009-2011, în calitate de preşedinte Sanitas, a primit peste un milion de lei pentru atribuirea unui contract.

ICCJ a dezbătut recursul făcut de fostul lider sindical împotriva deciziei de condamnare stabilite de Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii instanţei supreme au amânat pronunţarea în acest caz, care va fi una definitivă, pentru 12 februarie.

În 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte apelul lui Marius Petcu împotriva deciziei Tribunalului, dar a menţinut aceeaşi pedeapsă stabilită de această instituţie, respectiv de şapte ani de închisoare cu executare.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 8 decembrie 2011, pe Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie.

Judecătorul Tribunalului Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei de condamnare, că Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare.

Magistratul mai arăta, în documentul citat, că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, în mod elaborat, cu deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune, forma continuată de săvârşire şi mărimea sumelor de bani pretinse drept mită, imprimă faptei un grad de pericol social concret deos

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°