Alina Mungiu-Pippidi, politolog care in ciuda idiosincraziilor, ramane una dintre cele mai lucide si cultivate minti din publicistica romaneasca, radiografiaza cu exactitate punctul terminus al acestui an electoral si jumatate ce ne sta in fata. Intr-un editorial care in aparenta vorbeste despre Vasile Blaga dar care de fapt are o cheie mult mai profunda, domnia sa scrie:
“Dupa alegerile din 2011, preşedintele Băsescu va avea două opţiuni. Una, să-l desemneze drept premier pe şeful coaliţiei câştigătoare în alegeri – dar ştim deja că nu e amator de această alegere având în vedere oferta de pe piaţă. A doua este să încerce o altă combinaţie câştigătoare, una care să obţină majoritatea în Parlament (…) . Litera Constituţiei îi dă această latitudine, şi ştim că şi-o ia, fără probleme.”
Altfel spus: Dragii mei, daca vreti sa intelegeti ceva din harta strategica a restului acestui ciclu electoral, incepeti prin a gandi momentul cheie – ziua de dupa alegeri. Si dragii mei, place sau nu, daca va ganditi la acel moment, vedeti ca indiferent de ce credeti despre unul sau altul si scorurile sale in sondaje, Traian Basescu ramane jucatorul cheie.
De aici doua implicatii: (1) Toata senzatia de inevitabilitate a victoriei USL, senzatie pentru inducerea careia Opozitia face eforturi masive, este in larga masura o incercare disperata de a camufla realitatea distributiei concrete a centrilor de greutate in decizia politica postelectorala in 2012. (2) Unirea partidelor Opozitei intr-o alianta la tribunal, vazuta ca modalitate de a forta Presedintele sa “desemneze drept premier pe şeful coaliţiei câştigătoare în alegeri” este o conditie necesara dar nici pe departe suficienta pentru a asigura accesul la putere.
(Mai e o implicatie construibila pornind de la analiza d-nei Pippidi – ca Traian Basescu se simte suficient de stapan pe situatie ca sa fie convins ca