Vi s-a întâmplat vreodată să îl descoperiţi pe copilul vostru de 3-4 ani butonând smartphone-ul şi descoperind singur cum se accesează aplicaţiile?
Puştiul vostru de pâna în 14 ani pare plictisit de şcoală, dar îi sclipesc ochii când vine vorba despre jocuri video? Mai nou, conversaţiile cu prietenii sunt despre World of Wordcraft sau Poptropica şi mai puţin despre fotbal? Vi se întâmplă să vă întrebaţi "ce-i cu copiii aştia? Când eram eu copil, nu eram aşa!"
Înseamnă că ştiţi deja cum este să fii părintele unui copil "digital".
În primul rând, aş vrea să lămurim împreună titlul. Cine sunt copiii digitali? Sunt ei diferiţi în vreun fel de copiii de acum 30-40 de ani? Au structuri neuronale diferite, se poartă altfel, arată altfel, învaţă altfel decât am învăţat noi?
Probabil că dumneavoastră, ca şi mine de altfel, v-aţi trăit copilăria într-o perioadă relativ stabilă. Atunci când veneam acasă de la şcoală, ne jucam în faţa blocului cu prietenii noştri şi ne simţeam în siguranţă. La televizor nu era mare lucru de văzut, în afară de o jumătate de ora de desene animate seara şi eventual vreun film în weekend.
Părinţii nostri lucrau de la 8 la 4, iar comunitatea de la bloc era una puternică (copiii se jucau împreună, părinţii se vizitau şi se ajutau unii pe ceilalţi). Dacă voiam să vorbim cu prietenii sau rudele, foloseam telefonul, însă nu prea des şi mai mult local, pentru că tarifele pentru convorbiri interurbane şi internaţionale erau mari. Dacă voiam să cercetăm un anumit subiect, trebuia să mergem la bibliotecă. Şcoala avea autoritate, iar profesorii erau respectaţi, unul dintre motive fiind şi acela că ei reprezentau o sursă credibilă şi rară de informaţie.
Ce s-a schimbat între timp?
Părinţii îşi petrec din ce în ce mai puţin timp cu copiii lor. Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape jumăt