Ziua Mondială a Pescuitului
Este ziua 178 a anului
Au mai rămas 187 de zile
Este a 13-a zi a Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a mai rămas o zi
Soarele
Răsare la 5:33
Apune la 21:04
Luna
Răsare la 11:09
Primul pătrar (Luna în creştere)
29 iunie
Lună plină
7 iulie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
15 iulie
Lună nouă
22 iulie
PROVERBUL ZILEI:
"A fi ca lutul în mâna olarului"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ: Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Ioana Mironosiţa
Celebrat astăzi, Cuviosul Samson, primitorul de străini, a fost ruda lui Constantin cel Mare. El a donat întreaga avere pe care o moştenise de la părinţii săi oamenilor sărmani. După ce a făcut această faptă ieşită din comun a plecat la Constantinopol. Ajuns la destinaţie, Samson a început să îşi petreacă zilele în sihăstrie. Cunoscând ştiinţa care vindecă bolnavii, a tămăduit pe împăratul Iustinian. Drept răsplată, Iustinian a dat ordin să se zidească o casă pentru Samson.
CREDINŢE POPULARE, TRADIŢII, SEMNE
Secvenţa finală a ceremonialului căluşarilor în care zeul Căluş moare violent în Marţea Ciocului (marţea a doua după Rusalii) se numeşte, de la zonă la zonă, Spartul sau Îngroparea Căluşului, Veşnica Pomenire, Frângerea sau Dezlegarea Steagului. Ceremonia funerară se desfăşoară de obicei în acelaşi loc în care s-a născut simbolic Căluşul. Resturile funerare ale zeului substituit de steag, Cioc, masca sau sabia mutului, sunt supuse unor ciudate rituri funerare: aruncare sau abandonare, depunere pe apă, incinerare sau înhumare. Perioada cuprinsă între Strodul Rusaliilor, ziua naşterii Căluşului şi Marţea Ciocului, ziua înmormântării, este un ti