Liderii sindicali au anunţat iniţial grevă generală şi de solidaritate în 31 mai în aproape toate sectoarele de activitate. Ulterior, unele federaţii s-au sustras de la protest, iar în prezent nici cei care au rămas fermi pe poziţie nu pot spune exact câţi angajaţi vor opri efectiv lucrul, potrivit Mediafax.
Pentru luni, sindicatele au anunţat că vor intra în grevă generală pe termen nelimitat 360.000 de angajaţi din educaţie şi 80.000 de funcţionari publici din administraţie. Acestora ar trebui să li se mai adauge, într-o grevă de solidaritate, peste 100.000 de angajaţi din administraţie, 120.000 de salariaţi din sănătate, dar şi aproximativ zeci de mii de poliţişti, angajaţi din penitenciare.
În realitatea însă, cei care vor opri cu adevărat lucrul vor fi mult mai puţini. Şi aceasta pentru că angajaţilor le este frică să semneze pentru grevă, întrucât sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară, lucru recunoscut chiar şi de liderii sindicali.
Cel mai mare impact al acestei greve ar fi trebuit să îl aibă neparticiparea la proba de bacalaureat de luni. Însă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu se lasă intimidat de protestele cu care ameninţă sindicaliştii. Prezent, joi, la o videoconferinţă cu inspectorii şcolari, Funeriu le-a transmis un mesaj extrem de dur sindicaliştilor: "Guvernul conduce ţara asta, nu sindicatele!"
Tot joi, surse sindicale declarau, pentru NewsIn, că inspectorii şcolari au fost ameninţaţi de ministrul Educaţiei că riscă să fie concediaţi dacă pe 31 mai, în ziua grevei cadrelor didactice, nu va fi susţinută proba programată în cadrul examenului de bacalaureat. Funeriu respinge, însă, orice fel de acuzaţie potrivit căreia instituţia pe care o conduce ar execita "presiuni nefireşti" asupra profesorilor care şi-au anunţat participarea la grevă.
Ministrul Daniel Funeriu spunea însă, joi, că 77 la sută dintre profesori vor pa