Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Excursii călare din Poiana Braşov, până la Castelul Bran sau Cetatea Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 12 mai 2012 ·

O distracţie nu tocmai ieftină, 80 de lei ora

Peisaj montan admirat de pe şaua calului. Asta oferă Centrul de Echitaţie din Poiană, ai cărui reprezentanţi au pregătit un program plin pentru braşovenii şi turiştii care-i calcă pragul. Excursiile sunt organizate pentru călăreţii experimentaţi.

Cei care nu ştiu încă să călărească, pot învăţa în centru, de la instructorii care au răbdare să-i înveţe chiar şi pe cei mai mici dintre clienţi.

Primele lucruri pe care trebuie să le înveţe este să se aşeze în şaua calului,

să-şi potrivească scăriţa şi să ţină hăţurile. Apoi lucrurile vin de la sine, explică instructorul Gheorghe Bucşoiu. Important este însă să luaţi aminte la sfaturile instructorului şi să nu vă lansaţi în acţiuni de unul singur. Cursurile de iniţiere în călărie au o durată de 6 ore. Printre rasele de cai pe care turiştii au ocazia să călărească, se numără lipiţanii şi huţulii. Spre bucuria copiilor, centrul are şi ponei.

O oră de excursie călare vă costă 80 de lei, dar clienţii fideli pot beneficia de reducere. În plus, primesc din partea casei o gustare tradiţională.

„Noi facem excursii călare de mai mulţi ani. Clientul care doreşte poate pleca până la Râşnov, ba chiar şi la Castelul Bran. Nu pleacă singur, ci însoţit de un instructor şi o altă persoană, tocmai pentru ca excursia să fie mai sigură. Pentru clienţi mai organizăm şi plimbări cu trăsura sau căruţa, în Poiana Braşov şi în împrejurimi. De asemenea, avem în program şi foc de tabără, gustări pregătite la locul popasului”, explică Angela Chiorean, administratorul Centrului de Echitaţie. O distracţie nu tocmai ieftină, 80 de lei ora

Peisaj montan admirat de pe şaua calului. Asta oferă Centrul de Echitaţie din Poiană, ai cărui reprezentanţi au pregătit un program plin pentru braşovenii şi turiştii care-i calcă prag

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°