Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul cartierelor în funcţie de pierderile la căldură. Află ce craioveni au pierderi-record!

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Craiovenii din anumite cartiere ale Băniei ajung să plătească în factura la căldură pierderi de agent termic de peste 40%. Cel puţin aşa reiese din bilanţul real al energiei termice produse la cele 104 puncte termice şi 15 centrale aflate în administrarea Regiei de Termoficare.

Situaţia va fi supusă aprobării consilierilor locali în această săptămână, odată cu modificarea preţului gigacaloriei la consumatori, de la 194 la peste 280 de lei. Potrivit proiectului de hotărâre, cele mai multe pierderi sunt suportate de craiovenii care aparţin de centrale termice. La cele 15 de instalaţii de acest tip pierderile medii ajung la peste 33%, în timp ce craiovenii care se încălzesc printr-un punct termic, plătesc pierderi de peste 22%. „În fiecare iarnă le crapă conductele, în subsoluri e dezastru şi nimeni nu face nimic, dar se aşteaptă să plătim toţi la timp. Altfel, ne ameninţă că ne taie căldura. Mie nu îmi convine să plătesc pentru indolenţa lor”, a spus Andrada Milecaş, care locuieşte în cartierul George Enescu. Recordul absolut în materie de pierderi este deţinut de o centrală termică pe gaze din cartierul Nicolae Titulescu, acolo unde procentul a ajuns la 47,28%. La punctul termic 6 din George Enescu, pe reţea se pierde peste 42% din agentul termic care are ca destinatar final populaţia, în timp ce la punctul termic de pe strada Siloz, situat pe locul al treilea în top, facturile pe care le plătesc locatarii ajung să includă pierderi de peste 40%.

Modernizarea punctelor termice, singura soluţie

Conducerea regiei motivează pierderile imense prin „starea tehnică necorespunzătoare a sistemului de distribuţie centralizată a energiei de la ieşirea din obiectivele termice la consumatorii finali“ şi „golirea instalaţiilor de încălzire, în vederea remedierii defecţiunilor apărute în sistemul de distribuţie“, aşa cum se arată în referatul oficial care înso

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 27 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 43 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°