Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oază romănească in Grădina Domnului

Publicat in Jurnalul, duminică 27 mai 2007 ·

Aşezămăntul romănesc de la Ierihon are nevoie de sprijinul autorităţilor, dar mai ales al credincioşilor pentru a-şi deschide porţile pelerinilor.

Aşezămăntul romănesc de la Ierihon are nevoie de sprijinul autorităţilor, dar mai ales al credincioşilor pentru a-şi deschide porţile pelerinilor.

"Cu voia lui Dumnezeu, celui in Treime inchinat şi slăvit, s-a pus piatra de temelie a acestui Cămin al Aşezămăntului romănesc pentru pelerinaj organizat, din oraşul biblic Ierihon, in ziua de miercuri, 5 ianuarie 2000." Astfel glăsuieşte pisania inscrisă cu ocazia inceperii construcţiei Aşezămăntului romănesc de la Ierihon. Printre cei care au poposit la poalele Muntelui Ispitirii pentru a binecuvănta noul locaş s-au numărat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romăne - Prea Fericitul Teoctist, fostul preşedinte Emil Constantinescu, reprezentantul preşedintelui Palestinei - ministrul Sa’Eb Erakat, inalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Romăne.

DINCOLO DE GRANIŢĂ. "Oraşul Ierihon se află, din mai 1994, sub jurisdicţia Autorităţii Palestiniene", ne-a lămurit Gelu, ghidul şi şoferul nostru de la Ierusalim. Aşadar, trebuia să ne pregătim pentru controlul şi privirile neincrezătoare ale grănicerilor palestinieni. După ce am trecut de "filtru" - tineri in uniforme militare, inarmaţi, şi multă sărmă ghimpată - am străbătut un drum prăfuit pănă la locul reportajului. "Aşezămăntul romănesc Ierihon" - scria cu litere romăneşti la intrarea in clădire. Recunoaşterea, in plin deşert, a "ceva" de-acasă ne-a alungat oboseala şi ne-a inveselit ziua ploioasă.

"Nu sunt bani!" Obişnuită cu grupurile de pelerini, maica Doroteea ne intămpină zămbitoare şi işi incepe "ascultarea" de ghid: "Este prima biserică romănească ridicată la Locurile Sfinte in ultimii şaizeci de ani."

Incăntată să ne arate ce s-a realizat in opt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 42 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°