Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul TRANSEFRURILOR se va judeca pe 7 octombrie

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Magistraţii Viorica Costiniu şi Luchian Constantinescu de la Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi să rejudece dosarul transferurilor de jucători, au fost schimbaţi, după ce au făcut cereri de abţinere, pe motiv că au judecat şi prima dată apelul. Astfel, începerea discuţiilor a fost amânată pentru data de 7 octombrie,informează B1TV.

Dosarul se află la primul termen la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 20 mai să trimită spre rejudecare la CAB dosarul transferurilor, după ce a admis recursul declarat de DNA, dar şi recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali şi a trimis dosarul spre rejudecare.

"Casează în totalitate decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie - Popescu Gheorghe, părţile civile statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Liceul cu program sportiv 'Banatul' Timişoara. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă AS Tractorul Braşov", se arată în decizia instanţei.

Această hotărâre a fost luată cu majoritate de voturi, în acest sens exprimându-se judecătoarele Corina Jîjîie şi Lucia Rog.

În schimb, judecătoarea Lavinia Lefterache a făcut opinie separată în sensul ca instanţa să admită recursul DNA şi al lui Jean Pădureanu şi Gheorghe Popescu şi să înceteze procesul penal împotriva celor doi, pe motiv că aceştia au acoperit integral prejudiciul adus în dosar.

De asemenea, Lavinia Lefterache consideră că dosarul trebuie rejudecat doar în privinţa lui Gheorghe Copos, Cristian Borcea, Gheorghe Neţoiu, Ioan şi Victor Becali, deoarece în acest proces mai trebuie audiate mai multe persoane, cum ar fi Sică Puşcoci, Dinu Gheorghe şi Mircea Stoenesc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°