De stat, asadar, intins pe patul proustian-procustian-freudian al atelierului, in zumzetul de bondar al centralei termice, dar si cu buchetul unui Cotnar autentic si de retrait momente consumate, unic, in faimoase muzee ale lumii, sau doar rasfoind albume cu (inselatoare, dar stenice) reproduceri. Daca tot e iarna, mi-as dori una a zapezilor de altadata . Dar unde-i? Iata, e! Ocolind titlul vinat congelat al unui Steinbeck, Iarna vrajbei noastre - desi as reveni, motivat, la acesta, cu indrituit inc privind artele de-acum - de mers ca atare la acele ierni fabuloase, a caror amintire ne face mult bine. Spiritual. Sau doar vizual, pur si simplu. De stat, asadar, intins pe patul proustian-procustian-freudian al atelierului, in zumzetul de bondar al centralei termice, dar si cu buchetul unui Cotnar autentic si de retrait momente consumate, unic, in faimoase muzee ale lumii, sau doar rasfoind albume cu (inselatoare, dar stenice) reproduceri. Dupa cine? Dupa cei mari ai picturii. Sau cei, ma rog - tot atit de mari - ai picturii iesene. Vinatori in zapada, de (batrinul) Pieter Bruegel (1527-1569), se asaza, incipient emblematic, in dalba galerie, cu scenografia ei de pinza preponderent narativa, un narativism de o ingenuitate ce doar ghidusului - cum i s-a suprazis - i-a stat bine. Siluetele vinatorilor (oricum, antipatici mie prin vocatia lor bestiala, perpetuata de altfel si azi) fac o cadenta naiv savanta pictural cu ale insotitoarelor potai de rasa, pe fundalul unei asezari bucolice din acele Tari de Jos ale miracolelor alchimice. Pinza se afla la Muzeul National din Neapole, oras al unui sud ce n-a cunoscut nicicind zapada. De trecut - cu graba superficialului - la momentul impunerii peisajului ca gen. La mult vizitatii azi impresionisti. Unde si iarna - exceptional - li s-a oferit ca motiv predilect.Zapada la Louveciennesde Alfred Sisley (1839-1899) e perfect emblemat