Trei oameni au murit în octombrie anul trecut la o "întrunire spirituală" din Arizona organizată de gurul James Ray, relatează AFP. Ieri, bărbatul a fost arestat. Cinci milioane de dolari este suma la care a fost fixată cauţiunea pentru eliberarea autoproclamatului guru.
Ancheta a durat luni bune, timp în care au fost interogaţi sute de martori.
Trei oameni au murit şi 19 au fost spitalizaţi în urmă cu mai bine de patru luni, după ce au participat la o "ceremonie de purificare" la Angel Valley Retreat Center, în apropiere de oraşul Sedona.
Totul s-a întâmplat într-un cort supraîncălzit, ca o saună cu pietre fierbinţi şi aburi. Deşi trei participanţi au intrat în comă şi altora li s-a făcut rău şi au început să vomite, gurul nu le-a dat voie să părăsească cortul.
Ceremonia a ţinut 36 de ore. Iar aproximativ 60 de persoane i-au plătit gurului câte 10.000 de dolari fiecare.
Un accident
"Condamnarea este nedreaptă. A fost un teribil accident, nu un act criminal. James Ray a cooperat cu anchetatorii şi le-a dat informaţii şi dovezi care demonstrează că accidentul nu s-a putut preveni", a declarat avocatul apărării, Luis Li, citat de AFP.
Participanţii la ceremonie îl contrazic. "Guru era complet inconştient de haosul care domnea la Angel Valley Retreat Center în momentul dramei", spune Melinda Martin, fostă angajată a lui James Ray.
Autoproclamatul guru a scris mai multe cărţi şi este cunoscut pentru terapiile sale care i-ar ajuta pe oameni să cunoască bunăstarea financiară, fizică şi spirituală.