Una dintre cele mai importante necropole tumulare de incineraţie din România se află între Lăpuş şi Rogoz. Cei 80 de tumuli (movile funerare) din epoca bonzului târziu au fost descoperiţi pe o falie lată de câteva sute de metri, pe terasele înalte din stânga râului Lăpuş, pe valea lui Lazăr, la Tinoasa sau în Troian, la aproximativ 1,5 kilometri de localitatea Suciu de Sus. În cimitirul tumular, vechi de peste 3.000 de ani, s-au descoperit oase calcinate, atât umane, cât şi a animalor sacrificate, încă din anul 1890, când istoricii presupun că au fost făcute primele săpături. Însă cercetarea celor cinci grupări tumulare a devenit sistematică abia din anul 1967. Astăzi, cercetarea a devenit mai amplă, în urma derulării unui proiect ştiinţific internaţional, finanţat de Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen şi Fundaţia Germană pentru Cercetare. Recent, echipa de arheologi români, germani şi polonezi au descoperit în situl necropolar o construcţie din lemn de stejar despre care se presupune că era folosită ca loc de reuniune pentru ospeţele funerare.

Cea mai mare sală pentru „cultul morţilor"

Arheologul maramureşean Carol Kacso, care cercetează necropola de la Lăpuş încă din anul 1967, a menţionat că respectiva construcţie, a cărei prezenţă a fost sesizată anul trecut şi care a fost recent decoperită în întregime, „este cea mai mare construcţie descoperită până acum în bazinul carpatic". Practic, ea indică prezenţa unui cult al morţilor deosebite de dezvoltat. Clădirea are 25 de metri lungime şi 11 metri lăţime şi a fost găsită incendiată. În interiorul acesteia, arheologii au găsit mai multe obiecte de ceramică (vase de mâncare şi băutură) folosite la ritualuri funerare şi au avansat ipoteza că acela era locul în care se făceau reuniuni şi ospeţe în amintirea celor decedaţi.

Cum au evoluat practicile funerare

Necropola de la Lăpuş, plasa