Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltean: PDL va ataca Legea referendumului la CCR dacă trece de Cameră în forma propusă de USL

Publicat in Romania Libera, vineri 24 mai 2013 ·

PDL va ataca Legea referendumului la Curtea Constituţională dacă proiectul va trece de Camera Deputaţilor în forma propusă de USL, care prevede cvorum de participare de 30% şi de validare de 25%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, potrivit Mediafax.

"Am constatat că, deşi actuala putere are o prezenţă parlamentară copleşitoare, deşi a fost susţinută la votul din decembrie 2012 de o majoritate a populaţiei, încearcă să modifice legislaţia în aşa fel încât să creeze o stare de instabilitate şi, în opinia mea, să pună în pericol articolul 2 din Constituţia României în care se spune că poporul este suveran şi îşi manifestă suveranitatea prin reprezentanţii aleşi, adică prin Parlament, şi prin referendum. Or, modul în care USL a gândit şi modificat Legea referendumului, în sensul că un referendum este valid dacă se prezintă la vot 30 la sută din numărul celor înscrişi în listele electorale şi dintre aceştia 25 la sută votează favorabil, se îndeplinesc şi condiţiile de participare şi condiţiile de validare, este neconstituţional", a declarat Ioan Oltean.

Citeşte şi Ponta: Referendumul pentru modificarea Constituţiei, cel mai târziu la sfârştiul lunii octombrie

El a spus că PDL nu va susţine un asemenea act normativ.

"PDL categoric respinge şi nu susţine un asemenea act normativ. Din punctul nostru de vedere, actul normativ în sine este neconstituţional", a afirmat Oltean.

Liderul PDL a mai susţinut că este "condamnabil" faptul că USL încearcă să dezinformeze populaţia spunând lucruri "care nu corespund realităţii", referindu-se la declaraţiile senatorului Toni Greblă, care spunea că nicio ţară UE nu are un cvorum de participare şi de validare.

"E incorectă informaţia. Cehia are cvorum de participare de 50 la sută, Letonia, Lituania - 50 la sută, Polonia are cvorum de validare de 5

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 46 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 43 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 22 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°