Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Reflecţii dintr-o viaţă mutilată“

Publicat in Observator Cultural, vineri 17 septembrie 2010 ·

Titlul acestui editorial îi aparţine lui Theodor Adorno, cunoscutul sociolog, filozof şi muzicolog german născut acum 107 ani, pe 11 septembrie. Personal, găsesc destul de şocant faptul că autorul Teoriei estetice scrie aceste „reflecţii dintr-o viaţă mutilată“, născîndu-se într-o zi ce avea să devină o zi a răului iraţional săvîrşit de un om împotriva semenilor săi. Falimentul culturii şi al civilizaţiei occidentale descris de Adorno avea să-şi afle confirmarea pe 11 septembrie 2001. Coincidenţa stranie de date m-a determinat ca sîmbăta trecută să citesc un fragment din Minima Moralia dedicat lui Marcel Proust. Dacă i-aş da dreptate lui Adorno, cel care alege profesia de intelectual, fie ca artist, fie ca cercetător, va avea de suferit. Independenţa sa va fi invidiată, seriozitatea intenţiilor sale va fi pusă la îndoială. Însă, arată Adorno, profesiile spiritului au devenit practice, au dobîndit o diviziune a muncii şi o organizare pe departamente. Omul independent care alege o asemenea profesie din aversiunea faţă de cîştigarea banilor va trebui să fie conştient de acest fenomen. Pe de altă parte, „departamentalizarea“ spiritului determină abolirea spiritului atunci cînd acesta nu este exersat ex officio. Astfel este asigurată ordinea şi sînt prevenite eventualele inechităţi sau nedreptăţi. Aceste reflecţii ale cunoscutului filozof al culturii m-au dus cu gîndul la realitatea noastră românească. Cel care în România alege una dintre profesiile spiritului, fie că acesta este artist sau cercetător încadrat într-unul dintre centrele universitare din ţara noastră, beneficiază de un tratament subuman. În ultimii 20 de ani, cercetarea şi, în general, profesiile spiritului au fost dezavantajate de toate guvernările care au acoperit spectrul politic lipsit de coerenţă ideologică. Anul acesta am asistat la cronicizarea acestei situaţii. Situaţia celor care lucrează

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 45 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 41 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°