Cunoaşte mai bine ca pe propriile buzunare istoria văzută şi nevăzută a Târgoviştei.
Pentru arhitectul Corneliu Ionescu, copilăria a reprezentat cea mai dulce perioadă a vieţii. Spune asta, chiar dacă a petrecut-o în vremuri de război şi cu multe lipsuri. „Atunci, lumea era strâmtorată. Sărăcie multă. Copil fiind, nu-ţi dădeai seama de aceste probleme. Erai prins în vraja jocului şi mie îmi plăcea mult să mă joc, dar, pe măsură ce creşteam, am început să realizez fenomenul”, povesteşte Corneliu Ionescu. Îşi aminteşte că atunci când armata sovietică intrase în Târgovişte oamenii se temeau, fugeau din calea soldaţilor. Încercau să nu-i deranjeze pe ruşi, să nu-i supere. „A trecut o coloană motorizată pe stradă. Au văzut grădina noastră. Fără probleme, au trecut direct prin gard şi s-au instalat între pomi. Au făcut tabăra la noi. Au pus în poartă şapte tancuri cu tunurile în poziţie de tragere”, spune arhitectul.
A organizat expoziţii inedite
Pasiunile deosebite ale tinereţii au fost lectura şi documentarea. „Mi le-a insuflat Gheorghe Oprescu, profesorul meu de română din liceu. El mi-a sădit setea pentru citit, pentru a cerceta”. Corneliu Ionescu spune că a ajuns la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” printr-un joc al destinului. Acolo a cunoscut mulţi oameni de valoare, celebrităţi ale momentului: Ascanio Damian, Octav Doicescu, Grigore Ionescu, Alexandru Cişmigiu, Gheorghe Pătraşcu. Corneliu Ionescu a lucrat 21 de ani la Institutul Judeţean de Proiectare Dâmboviţa, apoi alţi 9 ani la Consiliul Judeţean. Acum este pensionar, dar munceşte în continuare. Îşi îngrijeşte colecţia de ceramică veche şi şade mult timp în faţa planşei de proiectare. Cunoaşte mai bine ca pe propriile buzunare Târgoviştea, cu istoria sa, văzută sau nevăzută. Se mândreşte cu piesele sale de colecţie, cu care a organizat mai multe expoziţii. Ba, unele mai valoroase le-a
