Tertipul unui amic de a-şi vedea o reparaţie dusă la bun sfîrşit era să spună instalatorului: „dacă îmi faceţi treabă bună, am o sumedenie de prieteni la care vă pot recomanda, căci toţi sînt în căutare de un instalator priceput“.

Încerca, aşadar, printr-o mică şmecherie verbală să-l persuadeze pe respectivul instalator să „dea ce e mai bun din el“. Altfel – mărturisea – mai mult ca sigur, instalatorul pe care îl vedea pentru prima oară în viaţă i-ar fi „fuşărit“ lucrarea.

Manifest împotriva cultului genialităţii

“Elitele se selectează singure” – interviu cu Tincuţa BALTAG

Care ne sînt elitele? Cine sîntem noi?

La noi, însă, pare că tertipul amicului se extinde, devenind o problemă de mentalitate: într-o societate în care încercăm să „păcălim“ pe cineva pentru a-şi exercita calităţile la standarde optime, să-l ducem cu zăhărelul pentru a fi un bun profesionist, cum ne mai formăm elitele? Prin tertipuri, prin mici înşelătorii? Pentru a învăţa în plus faţă de programa şcolară, apelăm la meditatori. Nu pentru că profesorii n-ar fi buni, dar, în marea lor parte, din ce în ce mai puţin sînt motivaţi să devină martiri ai catedrei. La fel se petrec lucrurile şi în sistemul sanitar. Nu de mult, am asistat la o discuţie între doi medici, care suferiseră intervenţii chirurgicale, despre „cît trebuie să dai unui anestezist“ pentru a-şi face treaba bine. Căci, la fel ca o ţeavă bine reparată, e important să ţi se facă şi o anestezie de calitate...

Elitele cresc, se formează pe lîngă elite

Elitele? O frază de dînşii inventată…

“Contează valoarea modelului individual” – interviu cu Oana POPESCU, director programe Aspen Institute

Două întrebări, mai multe concluzii

Cu alte cuvinte, ajungem să motivăm prin tertip sau bacşiş pe cineva ca să-şi facă treaba? Oameni de calitate fără îndoială că avem,