Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA a amânat o reuniune bilaterală cu RUSIA pe tema Siriei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 august 2013 ·

Reuniunea bilaterală dintre SUA și Rusia, pe tema crizei siriene, ce trebuia să aibă loc săptămâna aceasta, la Haga, a fost amânată de partea americană, a declarat aseară un oficial american de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat, potrivit mediafax.ro. Sursa: Reuters

"Având în vedere consultările în curs pentru a aduce un răspuns adecvat atacurilor chimice din 21 august în Siria, am decis să amânăm întâlnirea subsecretarului Wendy Sherman şi ambasadorului Robert Ford cu o delegaţie rusă, care a fost prevăzută pentru această săptămână la Haga", a declarat sursa citată.

Oficialul american a mai precizat că cele două părţi vor analiza o reprogramare a reuniunii, subliniind necesitatea "găsirii unei soluţii politice globale şi durabile la criza din Siria".

La rândul lor, oficialii ruși au precizat că "regretă" faptul că Statele Unite au decis amânarea întâlnirii.

"Este regretabil că partenerii noştri au decis să anuleze întâlnirea bilaterală între Rusia şi Statele Unite pentru a discuta despre problemele legate de convocarea unei conferinţe internaţionale privind Siria. Elaborarea mecanismelor unei reglementări politice în Siria ar fi fost extrem de utilă chiar acum", a declarat, pe contul său de Twitter, adjunctul ministrului rus de Externe, Ghennadi Gatilov.

Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, a declarat ieri că folosirea armelor chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, este "de necontestat".

Rusia, un aliat loial al regimului lui Bashar al-Assad, a avertizat în privinţa oricărei intervenţii militare fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, apreciind că aceasta va fi "periculoasă" şi ar constitui o "încălcare a dreptului internaţional".

CITIȚI ȘI: Experţii ONU au reuşit să ia EŞANTIOANE pentru ANCHETAREA folosirii armelor chimice în Siria STRATEGIA DE RĂZBOI A SUA. ŢINT

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°