Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanda Hădărean, campioana reinventată

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Stabilită în Canada din 2000, fosta gimnastă Vanda Hădărean s-a lansat în fitness, impunându-se la cele mai importante concursuri internaţionale. Românca dezvăluie secretul succeselor sale.

Sexy şi elegantă, atrage toate privirile. La cei 34 de ani pe care îi va împlini în luna mai, Vanda Hădărean are o flexibilitate care şi pe gimnastele din noua generaţie le-ar face invidioase.

Cu aceste „arme" a cucerit publicul şi juriul în ultimii trei ani la Campionatele Mondiale de Fitness, obţinând cel mai râvnit trofeu. Pe ultimul l-a câştigat în toamna anului trecut, iar pentru noul sezon munceşte din greu.

„La ultima ediţie au fost câteva concurente noi şi destul de bune, de aceea competiţia a fost mai strânsă. Dar a fost un show frumos şi în fiecare an se pare că e o concurenţă mai mare. Cu cât aceasta e mai acerbă, cu atât victoria e mai dulce", a mărturisit Vanda Hădărean.

Mănâncă de cinci ori pe zi

Are un corp sculptat la milimetru pe care şi-l menţine cu un program zilnic bine determinat. „În fiecare zi mă trezesc în jurul orei 7.00. Încerc să am opt ore de somn în fiecare noapte, asta înseamnă că cel târziu la ora 11.00 sunt în pat. La ora 8.15 am prima clasă. De obicei, mă antrenez aproape zilnic o oră şi jumătate. Depinde dacă sunt în sezon competiţional sau nu. Pregătirea pe care o fac în studioul meu constă în antrenament cu greutăţi, balans, flexibilitate şi, bineînţeles, cardiovascular", ne-a mai declarat Vanda.

Ea manâncă de cinci ori pe zi şi încearcă să combine la fiecare masă carbohidraţi, proteine şi grăsimi. Îi plac foarte mult dulciurile, dar ştie că trebuie să le consume moderat. „De obicei îmi gătesc singură. Când merg la restaurant îmi fac planul de acasă ce vreau şi ce trebuie să mânânc. Pentru că ştiu cum să-mi controlez porţiile, din când în când îmi permit şi câte o ciocolată", a adăugat tripla campioană la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°