Administratorii au încetat bătălia pentru a atrage cât mai mulţi clienţi la fondurile de pe Pilonul III. De altfel, nici potenţialii participanţi nu au bani pentru contribuţiile de pensii private. Mai puţin de 3.000 de angajaţi au decis, în fiecare lună din ultimele trei, să adere la un fond de pensii facultative (Pilonul III). În aceeaşi perioadă din 2008, numărul participanţilor la aceste fonduri a crescut cu cel puţin 5.000 de clienţi pe lună. Principalul motiv a
Administratorii au încetat bătălia pentru a atrage cât mai mulţi clienţi la fondurile de pe Pilonul III. De altfel, nici potenţialii participanţi nu au bani pentru contribuţiile de pensii private.
Mai puţin de 3.000 de angajaţi au decis, în fiecare lună din ultimele trei, să adere la un fond de pensii facultative (Pilonul III). În aceeaşi perioadă din 2008, numărul participanţilor la aceste fonduri a crescut cu cel puţin 5.000 de clienţi pe lună. Principalul motiv al încetinirii dezvoltării pensiilor facultative este criza care a lovit economia.
În acelaşi timp, numărul de noi participanţi atraşi de fondurile facultative în primele şase luni a fost mai mic de 19.000 de persoane. Astfel, într-o jumătate de an administratorii nu au reuşit să-şi egaleze performanţa înregistrată în cea mai bună lună a anului trecut - iunie, când numărul de noi aderenţi a fost de aproape 22.400 de angajaţi. Luna iunie 2009 a adus însă o nouă performanţă negativă: cel mai mic număr de adeziuni pe Pilonul III din momentul lansării sistemului - numai 2.109 de clienţi noi.
„Practic, în 2009 au fost abandonate planurile iniţiale pentru pensiile facultative“, spune Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). „Explicaţiile ar fi două: companiile şi-au redus bugetele planificate iniţial, iar administratorii n-au alocat noi sume pentru campanii pe Pilonul III,