Multe dintre panourile electorale înfăţişează în mod obişnuit doi bărbaţi. Cînd nu-şi dau mîna, cei doi se privesc languros, sugerînd o relaţie contra naturii, inexistentă, totuşi. În marea majoritate a cazurilor, unul dintre cei doi e denumit în scris Susţinător, iar celălalt, deputat sau senator. Cînd e vorba de senator, se poate desluşi chiar o rimă involuntară:

Eu, senator / am un Susţinător!

Nu e cine ştie ce în planul creaţiei, amintind de Două mere, două pere/ Te salut/ La revedere! dar, avînd în vedere plicticoşenia care ucide această campanie electorală, e ceva mai deosebit.

Deputatul sau senatorul n-au nevoie de o dezlegare a enigmei.

E vorba de candidatul dintr-un colegiu.

Cel poreclit Susţinător e primarul pe ogorul căruia s-a nimerit să plece la cules candidatul.

Presupunem, aşadar, că tabloul vrea să sugereze, dacă nu chiar să ne convingă, că primarul îl sprijină pe candidat.

Lesne de înţeles că şi primarul şi candidatul sunt din aceeaşi formaţiune politică. Ba chiar pot fi din aceeaşi grupare născută în interiorul unei formaţiuni, cum e cazul cu Andrei Chiliman, care-l sprijină pe Călin Popescu-Tăriceanu atît de convingător că tot centrul Bucureştiului e plin de strîngerile lor de mînă, repetate mecanic.

Scrutinul de la 9 decembrie 2012 e unul pentru Parlament şi nu pentru primari. Cei aruncaţi în luptă sunt viitorii parlamentari, în prezent, personalităţi ale partidelor. Dacă ar fi să-i credem pe şefii USL, Parlamentul e a mai dihai instituţie din Moldo- Valahia.

Panourile electorale ne provoacă astfel niţel vertij.

Viitorii conducători ai ţării, personalităţi ale partidelor se dau de ceasul morţii ca să se afişeze (la propriu) cu un primar, tot membru al partidului din care face parte şi candidatul.

În cazuri precum cel al lui Andr