Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subtil şi ironic

Publicat in Romania Literara, vineri 1 decembrie 2006 ·

Cu vreo doi ani în urmă, un cenaclu de teorie literară nu a luat naştere în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti. Exista numele (genettian, "Figuri"), exista coordonatorul - Bogdan Tă­nase, existau membrii, exista şi o primă temă de dezbatere... Cu toate acestea, din diferite motive nicio întâlnire nu a avut loc, ideea acestui cenaclu rămânând ca atâtea alte proiecte româneşti în stand-by. Tema primei discuţiei care nu a avut loc niciodată era gustul camp, termenul propus de Susan Sontag în 1964 în volumul Against interpretation (capitolul Notes on camp poate fi citit în întregime pe adresa Universităţii Georgetown, www.georgetown.edu). Deşi în afara cenaclului, dezbateri au existat, după cum au existat şi nelămuriri, şi dileme. Până de curând termenul nu-mi era nici măcar limpede definit. Odată cu apariţia volumului lui Alex. Leo Şerban, Dietetica lui Robinson, la Curtea Veche, orice soi de îndoială a pierit, nu fiindcă volumul celui mai cunoscut critic de film român al momentului ar fi o carte despre camp, ci pentru că este o carte camp. Dar să vedem mai exact cum stau lucrurile.

Termenul de camp nu desemnează niciun curent literar, nu e vreo noţiune bizară de hermeneutică, ci denumeşte un soi de sensibilitate, de gust. }ine de rafinament, sofisticare, predilecţia pentru artificiu, pentru lucrul neobişnuit care creează şi alimentează un fel aparte de cod şi mister personal. Iată de pildă un fragment în care Alex. Leo Şerban se descrie cu o acurateţe desăvârşită, uşor narcisiacă: "Nu mă consider un dandy, dar trebuie să recunosc că întâlnirea mea, absolut întâmplătoare, în 1999, pe o străduţă din East Village (New York), cu un redactor de modă de la Time Out - o japoneză micuţă cu un aparat miniatural -, care m-a fotografiat pe loc şi m-a pus să completez un chestionar (poza şi comentariul au apărut în numărul din 4-11 noiembrie al aceluiaşi an; C

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum o ora
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum 2 ore
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°