Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, nemulţumită de organizarea serviciului diplomatic al UE

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 iulie 2010 ·

România „este nemulţumită de gradul de transparenţă în organizarea serviciului diplomatic european”, a declarat, astăzi, ministrul de externe Teodor Baconschi, care a precizat că şi alte state membre împărtăşesc această poziţie. Sursa: Codrin Prisecaru

Declaraţia vine în contextul competiţiei dintre capitalele europene pentru obţinerea celor mai bune posturi în cadrul serviciului diplomatic ce va fi condus de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton.

„Înţelegem că este o instituţie nouă, că statele membre cu mai mare influenţă exercită această influenţă pentru a ocupa poziţiile cele mai relevante din sistem, dar vrem ca prevederile tratatului să fie respectate întocmai”, a declarat ministrul.

El a precizat că o treime din personalul „Serviciului european de acţiune externă” (SEAE) trebuie să vină din serviciile naţionale ale statelor membre şi a reiterat solicitarea formulată de România şi de celelalte noi state membre: respectarea unui „echilibru geografic” în selectarea diplomaţilor.

Ce aşteaptă Bucureştiul

Baconschi a prezentat, astăzi, şi câteva dintre posturile vizate de diplomaţia românească - poziţii de şef de delegaţie, adjunct de şef de delegaţie şi un post în centrala serviciului care va funcţiona la Bruxelles.

„I-am indicat doamnei Ashton că aşteptările noastre corespund prevederilor tratatului. Mi s-a spus că va fi oricum o a doua iteraţie în septembrie şi că va avea personal grijă ca şi diplomaţi români să lucreze în serviciu încă din faza iniţială de constituire”, a spus Baconschi.

Solicitarea a fost de altfel transmisă baronesei Ashton şi de europarlamentarii români. Vicepreşedintele comisiei de afaceri externe a PE, social-democratul Ioan Mircea Paşcu, a observat, săptămâna trecută, că în ciuda dezbaterilor privind echili

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 29 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 31 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 9 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 9 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 26 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°