O viaţă trăită prea repede

Redacţia revistei Manuscriptum a realizat şi pus în circulaţie un număr special Cristian Popescu, însoţit de o ediţie anastatică a unui voluminos caiet-manuscris al poetului, dăruit de el pictoriţei Laura Covaci. Ambele tipărituri se remarcă prin profesionalism şi bun-gust (printre colaboratori se numără şi vestitul grafician Mircea Dumitrescu) şi, fiind complementare, compun portretul destul de clar al unui scriitor care rămăsese învăluit în mister, din cauza morţii lui la numai 36 de ani.

Atât, numai 36 de ani (neîmpliniţi) a trăit Cristian Popescu! S-a născut la 1 iunie 1959 şi a murit la 21 februarie 1995. în acest scurt interval a reuşit să-şi facă studiile ( a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1990), să publice trei cărţi (Familia Popescu, poeme, col. "Cartea cea mai mică" a revistei Convingeri comuniste, 1987, Cuvânt înainte, poeme, Buc., CR, col. "Debut", 1988, Arta Popescu, poem 1987-1993, Buc., Societatea "Adevărul", 1994), să devină membru al Uniunii Scriitorilor, să lucreze ca redactor-şef adjunct la Nouăzeci, supliment al revistei Luceafărul (1990-1993) şi ca redactor la ziarul Adevărul (1994), să colaboreze cu poeme şi eseuri la multe alte publicaţii, să pregătească, împreună cu regizorul Alexander Hausvater textele pentru două spectacole de teatru de mare succes ("...au pus cătuşe florilor" de Fernando Arrabal şi La ţigănci de Mircea Eliade). A reuşit, totodată, să-i farmece pe mii de cititori cu un mod nemaiîntâlnit de a scrie poezie în limba română, să provoace emulaţie în mediile literare pe care le frecventa şi să facă (încă o dată) din banalul nume Popescu un nume cunoscut. Moartea sa neaşteptată nu numai că i-a întristat pe iubitorii de poezie, dar i-a lăsat dezorientaţi: poetul îşi trăise viaţa prea repede, astfel încât aproape nimeni n-avusese timp să-l înţeleagă.