Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou atac al lui Mihail Gorbaciov: Putin vrea să rămână la putere

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2011 ·

Primul secretar general al Uniunii Sovietice l-a acuzat pe premierul Vladimir Putin de sete de putere şi autocraţie în stil sovietic.

„Sunt îngrijorat de acţiunile partidului Rusia Unită, condus de Putin, şi de ceea ce face guvernul său" - a declarat el într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel, preluat de Inosmi.ru. Gorbaciov a comparat chiar partidul domnului Putin cu fostul Partid Comunist din Era Sovietică.

„Ei (oamenii din partidul lui Putin n.r.) doresc să păstreze un oarecare status -quo, dar demersurile

lor nu aduc niciun progres. Dimpotrivă, aceste acţiuni ale partidului ne trag ireversibil înapoi, în trecut", crede fostul lider sovietic. La 80 de ani, fostul secretar general al Partidului Comunist din URSS a declarat că susţine doar o mică parte din acţiunile lui Putin. El a mai adăugat că i-a cerut premierului să nu candideze pentru preşedinţia Rusiei în alegerile din martie anul viitor pentru a face loc unor „forţe proaspete" la conducerea Federaţiei Ruse.

„Putin vrea să rămână la putere, dar avem nevoie de un nou suflu în politica internă pentru a rezolva în cele din urmă problemele noastre curente privind sistemul educaţional, accidentele grave care s-au întâmplat în spitale şi sărăcia cruntă din unele regiuni.", consideră Mihail Gorbaciov.

Cu toate că Vladimir Putin nu a anunţat dacă va candida pentru preşedinţie, comportamentul său din ultimele luni, demonstrează dorinţa de a câştiga teren politic şi de a se impune în faţa potenţialilor contracandidaţi.

Pe de altă parte, liderii partidului Rusia Unită au criticat dur acţiunile lui Gorbaciov. Ei şi-au manifestat dezacordul faţă de declaraţiile lui cu privire la premier şi politica acestuia, considerând că liderul sovietic nu este în măsură să dea lecţii. Primul secretar general al Uniunii Sovietice l-a acuzat pe premierul Vladimir Pu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 46 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 46 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 14 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°