Cercetătorii francezi au analizat un eşantion de două grame, prelevat din cele 800 de grame care reprezentă rămăşiţele inimii lui Richard I, regele cruciat supranumit Richard Inimă de Leu, în prezent transformate în praf. Rămăşiţele inimii lui Richard I se aflau într-o cutie din plumb descoperită în anul 1838, în catedrala din Rouen, pe care se află inscripţia ”Aici zace inima lui Richard, regele englezilor”. Diversele teste şi analize efectuate au reliefat enorm de multe reziduuri diferite, uneori surprinzătoare: un metal - mercur, creozot - un fel de gudron vegetal, resturi vegetale, aromate şi mirodenii (mirt, mentă, dar şi tămâie şi margarete) şi, probabil, var. ”Presupunem că inima a fost deschisă, pentru a fi golită de sânge, apoi recusută şi învelită într-o pânză de in”, a explicat Philippe Charlier. A fost o veritabilă... vitejie tehnică pentru acea epocă, sfârşitul secolului al XII-lea. Primii specialişti în îmbălsămare, în secolul al XII-lea, erau bucătarii şi măcelarii, care erau obişnuiţi cu tranşarea carcaselor de animale şi aveau la îndemână diverse condimente.

Profesorul Charlier consideră că prezenţa fragmentelor de tămâie dezvăluie o anumită referinţă creştină. Tămâia era un produs rezervat elitelor, dar mai ales era un produs de inspiraţie divină. Îmbălsămarea inimii lui Richard I ar fi avut astfel o funcţie dublă. Era vorba mai întâi de a asigura conservarea organului, transportat de la Chalus, din regiunea Limousin, unde a murit regele englez, până la Rouen, la o distanţă de peste 500 de kilometri. Conform practicilor din epocă şi dorinţelor sale, trupul regelui a fost într-adevăr fragmentat: măruntaiele sale au fost înhumate la Chalus, în teritoriu inamic, inima sa, organ nobil, a fost depusă într-un sicriu din catedrala din Rouen, atunci în teritoriu englez, iar restul trupului a fost înhumat în abaţia de Fontevraud, în Anjou, a