Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserică din Cehia, construită în memoria a peste 40.000 de ostaşi români, sfinţită de PF Daniel

Publicat in Jurnalul, duminică 9 octombrie 2011 ·

PF Daniel şi PF Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia au sfinţit, azi, biserica din localitatea Most, construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români care au murit în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei în cel de al doilea război mondial.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin a fost sfinţită de către patriarhul Teoctist al României şi de PF Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei în 14 iulie 2007, informează Patriarhia Română, într-un comunicat.

Biserica de lemn, lucrată în stil maramureşean de meşteri lemnari din Bârsana - Maramureş, a fost achiziţionată de Patriarhia Română în 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi amplasată pe terenul oferit de Primăria oraşului Most.

În această vară, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea pereţilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spaţiu, pictarea bolţii din sfântul altar şi montarea catapetesmei sculptată în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române.

Patriarhia Română a donat bisericii nouă strane, două tronuri arhiereşti şi iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre şi toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcaşului de cult s-a amplasat o troiţă şi au fost montate două porţi mari de acces, sculptate în lemn de stejar.

După slujba de sfinţire, PF Daniel şi PF Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din România, Cehia şi Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care au luptat pentru eliberarea Cehiei şi Slovaciei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°