Cazul Omar Hayssam şi multiplele lui faţete. Ne vor trebui ani ca să aflăm ce s-a întâmplat punct cu punct în acestă poveste cu afaceri ilegale, caracatiţă politică, înscenarea unei răpiri ce s-a transformat în răpire, terorişti, un cancer dubios, spioni şi magistraţi care au spart tiparele...

O poveste care, acum, ar putea fi catalogată ca ”poveste cu final neaşteptat”, prin aducerea condamnatului Omar Hayssam în România, în cadrul unei operaţiuni cu caracter secret. A fost ”neaşteptat”, dacă ne gândim la bulversarea pe care a produs-o anunţul făcut de Preşedinţie, la primele ore ale dimineţii de vineri! În opinia mea, preşedintele şi premierul au avut abilitatea de a servi presei piste care să dea răgazul celor din serviciile secrete să-şi finalizeze acţiunea. Piste atât de alunecoase, încât va fi greu jurnaliştilor lansaţi pe ele să prezinte opiniei publice un scenariu coerent şi profesionist.

De-a lungul anilor, ca jurnalist de investigaţii şi coordonator al unui colectiv de foarte buni ziarişti am scris şi am publicat foarte mult despre cazul Omar Hayssam şi răpirea din Irak. Îmi sunt cunoscute şi unele informaţii ”delicate” din culisele anchetei, precum şi poziţiile avute de ziarişti, politicieni, de magistraţi şi reprezentanţi ai serviciilor secrete după fuga sirianului din ţară fiindcă un procuror ceruse instanţei ca inculpatul să fie lăsat în libertate.

Ne-am dat seama de atunci că operaţiunea ”Răpirea jurnaliştilor” e vastă, cu multe elemente care nu ne vor fi dezvăluite şi care vor rămâne secrete de arhivă, şi că nu noi, jurnaliştii, vom putea stabili vinovăţii. Cazul ziaristei Florance Aubenas, răpită şi ostatică în Irak în aceeaşi perioadă cu jurnaliştii noştri, modul în care au reacţionat autorităţile şi presa franceze neau învăţat aceste lucruri. Când eşti conştient, ca ziarist, că ţi se pun bariere, că sunt terenuri pe care, dacă pătrun