Doi deputaţi, membri ai aceluiaşi partid, nu-şi vorbesc de mai bine de un an. Se spune că A l-ar fi înjurat rău de mamă pe B. Haideţi să lămurim odată şi chestiunea asta, decide şeful partidului. Dacă A a făcut-o, atunci să-şi ceară scuze. Dacă B are nişte pretenţii, să le auzim. Dacă e cineva care a fost martor la incident, să ridice mâna. Aşa nu mai merge! A dă din cap a lehamite. B s-a refugiat, cum îi e obiceiul, într-un colţ al sălii de şedinţe şi strânge din fălci. Domnilor, zice A, mai mult ca să se afle în treabă, decât să limpezească lucrurile, eu îl respect enorm pe B.
Personal, n-am absolut nici un motiv, dar ştiţi, nici unul să afirm c-ar fi o secătură şi un individ fără pic de onoare, cum bârfesc pe la colţuri unii şi alţii. Eu nu am păreri despre ce nu cunosc. Poate să zică lumea că mă-sa e curvă şi taică-su sifilitic. Eu îl respect prea mult ca să umblu cu zvonuri şi calomnii. Pentru mine, disciplina de partid e totul. Dacă partidul are dovezi că B e un escroc, care umblă cu şantajul pe la firmele membrilor, să ni le arate. Fără dovezi, poate să clevetească oricine că B e lipsit de caracter şi că ne face de rahat. Eu, domnii mei, am fost învăţat să-mi iubesc colegii. Poate careva să spună despre mine că sunt un golan, gata să plece şi mâine la alt partid, aşa cum ştiţi cu toţii că se spune despre B? Nu.
Iar dacă oamenii n-au nici un motiv să mă bănuiască de joc dublu, de ce l-aş bănui eu pe prietenul nostru?! Şi ce dacă a fost văzut în mai multe rânduri cu nevasta duşmanului nostru de moarte C? Trebuie să ne gândim neapărat la trădare? Ce, e pentru prima oară când B e văzut noaptea prin cârciumi cu nevestele altora? Credeţi dumneavoastră, stimate domnule preşedinte, că-n ziua în care o să-l văd pe distinsul nostru coleg B cu distinsa dumneavoastră soţie furişându-se într-un hotel de pe lângă Gara de Nord o să mă
