22 de persoane au devenit stăpâni adoptivi pentru urşii din rezervaţia de la Zărneşti. Proiectul de adopţii a început anul trecut, iar până în prezent numărul cetăţenilor români care au luat un urs în grijă financiară este aproape egal cu cel al străinilor. Demni de menţionat sunt elevii unei şcoli din Piatra Neamţ, care în urma unei vizite la sanctuar au hotărât să adopte un „moş-martin”, dar şi o femeie care a adoptat nu unul, ci două animale. În schimb, VIP-urile care au abandonat urşi în rezervaţie nu s-au sinchisit să trimită nici măcar un ban.
Sanctuarul Libearty de la Zărneşti a fost deschis adopţiilor în urmă cu un an. Orice persoană care trimitea 5 euro lunar devenea automat părintele adoptiv al unui urs, pe care-l putea vedea zilnic într-o fotografie primită de la administratori. Asociaţia „Milioane de Prieteni” nu se aştepta să găsească stăpâni adoptivi în România, însă, într-un singur an, numărul conaţionalilor care au adoptat un urs a ajuns aproape cât cel al străinilor. „Au existat 22 de solicitări – 12 din străinătate şi 10 din România, pentru urşii a căror poveste a fost expusă pe site-ul nostru. Noi le-am trimis în schimb o poză pe care să o înrămeze, aşa cum se întâmplă cu pozele celor dragi”, ne spune Cristina Lapis, preşedintele „Milioane de Prieteni”.
Max – cel mai adoptat urs
Printre cei 22 de stăpâni adoptivi nu se află nume sonore sau persoane publice celebre, căci în cazul acestora caritatea se face doar în prezenţa camerelor de luat vederi. Sunt persoane obişnuite, „înmuiate” de suferinţele răbdate de blănoşii maronii. Printre ei se poate menţiona cazul unei femei care a adoptat nu unul, ci doi urşi: pe Max şi pe georgianul Misha – acum în prag de Crăciun. Şi nu oricum, ci cu plata lunară în avans, pe un an. Tot Max a fost adoptat nu de o persoană, ci de 25. O clasă din Neamţ care a fost în vizită la sanctuar