Pe FreeEx, rețeaua de dialog a jurnaliștilor, s-a iscat de curând o discuție animată despre necesitatea unei legi a presei în România. Totul a plecat de la revolta realizatorului tv Vlad Petreanu, exasperat de indecența tabloidă în abordarea morții regizorului Sergiu Nicolaescu. ”E o isterie media ce nu s-a pomenit în jurul acestui eveniment, isterie în care au fost abandonate fără ezitare şi fără regret toate regulile profesionale şi de bun simţ… Presa nu este, fireşte, un corp de academicieni, aşa cum nici talk-showurile nu sunt proiecte de cercetare ştiinţifică, dar, de data aceasta, chiar au fost depăşite toate limitele. E nevoie să fie discutată şi adoptată o lege a presei, care să cureţe şi să salveze, până la urmă, acest domeniu care se scufundă în mizerie şi derizoriu (dacă mai e ceva de salvat). Breasla asta a jurnaliştilor are nevoie de o lege a presei, chiar dacă se împotriveşte cu înverşunare ideii, de ani de zile – o lege care să filtreze accesul în meserie, să impună sancţiuni pentru cei care-i încalcă regulile şi, în general, să reglementeze, în fine, un domeniu pe care jurnaliştii n-au reuşit să şi-l auto-reglementeze de două decenii încoace”, susține jurnalistul pe blog.

Dezbaterea nu e nouă, dar nici terminată nu e. Marii susținători ai unor reglementări legislative de presă au fost în toate timpurile politicienii. Ori de câte ori li s-a urcat sângele la cap că jurnaliștii își îngăduie prea mult, că își bagă nasul în treburile, dar mai ales în afacerile lor, au ouat câte o lege fantezistă. Să ne amintim: în 1992, senatorul PRM Vasile Moiş şi senatorul PDSR Ion Plătică au depus un proiect care obliga redacțiile să trimită ziarul pentru aprobarea difuzării ”prefecturii judeţene şi inspectoratului judeţean de poliţie în a căror rază teritorială îşi au sediile şi se difuzează“. Tot ei cereau ca ofensa adusă preşedintelui statului prin mass-med