Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Religie si putere (II)

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Nihilismul ar fi deja o "stare nascinda" pentru Occident, determinata nu de criza economica, ci de o serie de mutatii ideologice care permit si chiar provoaca atari schimbari. Astazi, nihilismul ar imbraca chiar forme mai perfide, cum ar fi utopia, atunci cind aceasta iese din cadrul pur speculativ pentru a se investi in cadrul istoric. O a doua idee importanta a lui Ioan Petru Culianu, din studiul Religie si putere, se refera la gnoza. Gnosticul se manifesta in contrast cu uzantele societatii din care face parte, este un asocial si chiar un acosmic. El este impotriva proprietatii private care a fost introdusa in lume prin opera diabolica a legilor umane, care impiedica egalitatea perfecta, comunitatea bunurilor si a corpurilor, adica iubirea libera si cresterea in comun a copiilor (ca la Platon). Dupa gnostici, trebuie urmat modelul social al animalelor, adica „renuntarea la personalitatile sexuale stereotipe". Daca nu, potrivit lui Basilide, lumea va inceta sa fiinteze, fara ca prin aceasta sa inceteze a exista. Aceasta idee este reluata de Th. W. Adorno, in Minima moralia, unde spune: „Inca putin si toti cei care sint mindri de forta lor exuberanta vor putea fi considerati cadavre de laborator carora, din ratiuni de politica demografica, le-a fost ascunsa stirea unei morti imperfect reusite. In adincul sanatatii dominante nu este decit moartea. Orice miscare a lor seamana cu miscarile reflexe ale fiintelor cu inima deja oprita. Doar din cind in cind cutele triste ale fruntii, marturie a unei tensiuni cumplite, demult uitate, sau un moment de stupiditate dementa in cursul logicii fixe, sau un gest mihnit tulbura mersul normal si pastreaza o urma a vietii disparute" (p.201). Plastic, nu? Ceea ce aduce nou Culianu este faptul ca gnosticismul ar fi putut sa se nasca din iudaism, dupa darimarea templului din anul 70 d.H., cind unii evrei s-au intrebat cum a putut permi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°