Aproape paradoxal este că, într-o zonă unde instrumentul financiar este mult mai puţin dezvoltat şi utilizat decât în America, tocmai acesta a fost folosit de către capitalul vest-european pentru angrenarea în orbită a ţărilor din Est.

Ţările din Vest nu s-au oferit să fie piaţă pentru ţările din Est, ci, dimpotrivă, au urmărit să facă din acestea din urmă piaţă pentru ele. O inserţie de "economie financiară", prin implantare directă de bănci vestice, a fost făcută în Est spre a crea artificial, prin creditări în viteză, piaţă în creştere aici pentru produsele şi serviciile din Vest. Cu vreo două-trei excepţii de ţări care s-au descurcat mai bine, în rest, ţările din Est n-au economie reală serioasă, se confruntă cu deficite externe dramatice, cu dezarticulări între producţie şi consum, mai pe scurt, cu vulnerabilităţi extreme. România se află, din păcate, printre campioni la acest capitol.

Fără prea multe tertipuri şi analize de detaliu, modelul de dezvoltare hărăzit ţărilor din Est nu este unul cu economie reală, de la care să iradieze restul şi pe care să se aşeze restul, cu referire îndeosebi la economia financiară. Este un model în care edificiul economic ar urma să fie construit invers, de la economia financiară la economia reală! Nimeni însă nu poate şti dacă modelul poate fi un succes în 20-30 de ani. Impresia este că arhitecţii lui mizau pe o construcţie rapidă, oricum, cu mult mai rapidă decât cele două-trei decenii de care vorbeam, probabil doar 10-15 ani.

Criza financiară internaţională, transformată repede-repede în criză economică, vine şi încurcă total treburile, făcând practic imposibil un răspuns asupra succesului în timp al strategiei. Intervenind la scurt timp de la aplicarea strategiei, criza internaţională îi descoperă, pune în evidenţă şi poate chiar exacerbează slăbiciunile şi nefericirile, şi nu atuu