Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpinista care a realizat şapte recorduri mondiale

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Crina Coco Popescu a primit, săptămâna trecută, titlul de „Comunicatul Anului", distincţie care anul trecut a fost obţinută de Raed Arafat.

Distincţia i-a fost acordată în cadrul galei celei de-a IX-a ediţii Romanian PR Award. În fiecare an este desemnată câte o personalitate a cărei realizări au marcat opinia publică.

„Am intrat în competiţie cu Campania «Noutăţi din viitor», la categoria Media Relations. Este vorba de campania prin care a fost finanţată participarea mea la expediţia din Antarctica în care, pe 24 ianuarie 2011, am făcut parte din prima echipă care a urcat Mt. Sidley- cel mai înalt vulcan al continentului. Am fost prima alpinistă din lume care a atins vârful, prima alpinistă din lume care a terminat Circuitul Seven Volcanoes şi cea mai tânără alpinistă din lume pe Mt. Vinson, cel mai înalt vârf din Antarctica", spune Crina Coco Popescu.

Are alpinismul în sânge

Crina „Coco" Popescu este născută în Bucureşti, însă s-a stabilit cu familia la Râşnov, pe când avea un an şi jumătate. Acum este elevă în clasa a X-a la Colegiul de Informatică „Grigore Moisil" din Braşov. Ca sportivă este legitimată la Clubul Montan Altitudine Râşnov, fiind antrenată de tatăl ei, Ovidiu Popescu.

Tânăra a decis că va deveni alpinist încă de la vârsta de şase ani. „Atunci am fost cu părinţii mei pentru prima dată la Vârful Omul. Şi atunci am spus că asta vreau să fac. Ţinând cont că fac chestia asta 200 de zile şi nopţi pe an, e clar că ne place şi mie, şi tatălui meu. Muntele m-a atras de mică pentru că e un loc unde poţi să stai cu tine însuţi. Nu e o problemă că eşti singur, că nu ai cu cine vorbi. Te gândeşti la lucrurile pe care le-ai făcut, la cele pe care le vei face", spune Crina Popescu.

Tânăra a stabilit până acum şapte recorduri mondiale de vârstă, cea mai importantă performanţă fiind escalarea celor mai înalţi şapte vulcani din lum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°