Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a construit o gradinita pentru numai sase copii

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 24 august 2010 ·

Lectie de "sifonat" bani pentru clientela politica Unitatea a fost ridicata in satul Mitesti, din comuna Miroslovesti. Aici au domiciliul numai sase prescolari, iar natalitatea a fost mereu scazuta. S-au cheltuit 350.000 de lei. "Este o aberatie a sistemului. Eu nu mi-am putut inchipui ca se poate intimpla asa ceva", sustine directorul Scolii de Arte si Meserii din comuna. Trist este ca in judet sint cel putin zece comunitati care au nevoie urgent de o gradinita. Culmea este ca s-a desfiintat si postul de educatoare din satul Mitesti. In satul Mitesti, din comuna Miroslovesti, care se afla la 110 kilometri distanta de Iasi, s-a construit o gradinita pentru sase prescolari. Pe linga faptul ca lucrarile, demarate la inceputul lui 2008, au fost abandonate anul trecut din cauza ca nu s-au mai alocat bani pentru a le continua, pe fondul restructurarilor de personal din sistem s-a desfiintat postul de educatoare de la Mitesti, astfel ca, din toamna, cei sase micuti vor merge la gradinita in Verseni. Cu toate ca Ministerul Educatiei, prin Inspectoratul Scolar Judetean, ar fi putut construi o gradinita in Miroslovesti sau in Verseni, unde sint 70, respectiv 50 de prescolari, a stabilit ca prioritate gradinita din Mitesti. La vremea respectiva, Ministerul Educatiei, condus de liberalul iesean Cristian Adomnitei, a cheltuit aproape 3 miliarde de lei vechi (300.000 lei) pentru o gradinita fara copii. Anul acesta s-au mai alocat inca 50.000 de lei. "Este o aberatie a sistemului. Eu nu mi-am putut inchipui ca se poate intimpla asa ceva. Nu s-a facut nici o analiza, nici o prognoza, ca sa vada pentru cine va fi aceasta gradinita", si-a exprimat nemultumirea Ioan Parlea, directorul Scolii de Arte si Meserii din Miroslovesti, la care sint arondate celelalte scoli din comuna. Investitia s-a facut pe baza unei ciorne Acest lucru a fost posibil prin ambitia viceprimarului din mandatul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 57 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 57 minute
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°